monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Drumuri și Poduri Județene Cluj primeşte 2 mil. euro să se salveze de la insolvenţă. Alin Tişe a lipsit de la şedinţa extraordinară pe care chiar el a convocat-o de pe o zi pe alta

Consilierii judeţeni au decis majorarea capitalului social la Societatea Drumuri şi Poduri Judeţene cu 8 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) ca măsură pentru salvarea acesteia de la insolvenţă. Tocmai preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe a lipsit de la şedinţa extraordinară de miercuri, şedinţă convocată de acesta de pe o zi pe alta.

În luna februarie, societatea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA a solicitat majorarea capitalului social cu suma de 8 milioane lei pentru capitalizarea societății în vederea plății datoriilor scadente și finanțarea activității curente, solicitare care a fost aprobată de Consiliul Judeţean Cluj doar după parcurgerea procedurilor în domeniul ajutorului de stat.

“Din Testul Investitorului Privat Prudent a reieșit faptul că rata de rentabilitate obținută în urma majorării capitalului social este superioară rentabilității așteptate de către un investitor privat prudent în economia de piață, considerându-se că randamentul propus al capitalului angajat de către județului Cluj, precum și rentabilitatea investiției, sunt rezonabile, eliminând astfel prezumția de ajutor de stat acordat societății Drumuri și Poduri Județene Cluj SA”, spune Consiliul Judeţean.


Astfel că în şedinţa extraordinară de miercuri consilierii judeţeni au votat alocarea sumei de 8 milioane de lei societăţii Drumuri şi Poduri.

“Domnul director are un plan de redresare a acestei societăţi sau care sunt primele măsuri pe care le va lua să nu mai ajungă în situaţia de a credita această societate?”, a întrebat consilierul judeţean Vladimir Mătuşan


“Eu sunt interesat de partea tehnică. În ce perioadă estimăm că vom rezolva toată problema aceasta cu majorarea de capital şi efectiv cu virarea banilor?”, a spus şi Remus Lăpuşan (PSD).

Petre Pop (PSD) a vrut să ştie când această societate se apucă de lucru la Viişoara “pentru că primarul de acolo are o mare problemă”.


“Astăzi, după şedinţă, o să semnez inclusiv hotârârile de Consiliu Judeţean şi mâine intră banii pentru că nu puteam să aşteptăm până vineri în şedinţa ordinară. Erau probleme cu Banca Comercială Română şi societatea putea să ajungă în situaţii mult mai grave şi efectiv ceea ce am făcut până acum să nu ne mai fi ajutat.  Legat de Viişoara, primarul a fost nu chiar în fiecare zi, dar foarte des a fost la consiliu şi i-am promis şi eu că voi insista pe lângă societate primordial să lucreze acolo”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Marius Mânzat cel care a condus şedinţa în lipsa preşedintelului Alin Tişe şi a vicepreşedintelui Vakar Istvan.

Călin Platon, directorul societăţii Drumuri şi Poduri Judeţene a expus primele măsuri luate.


“În ultimele două luni am făcut eforturi susţinute împreună cu firma care a făcut auditul astfel încât să ajungem la acest moment. Măsuri pentru o creştere a rentabilităţii acestei societăţi am luat din mers şi în cursul anului trecut şi în acest an, respectiv am redus destul de mult costurile cu forţa de muncă. Dar acest lucru nu este suficient, cu atât mai mult cu cât în perioada următoare se intră în campanie de lucrări şi va trebui să ne asigurăm cu această forţă de muncă pentru aceste lucrări. Aşa cum o să vedeţi şi din audit, noi am mers cu o proiecţie bugetară pe 5 ani de zile în care am arătat care sunt părţile pozitive ale societăţii cu privire la dotări, utilaje, instalaţii, terenuri, baze de producţie, forţă de muncă calificată”, a spus Platon.

Acesta a mai spus că toate contractele pe care societatea le are cu Consiliul Judeţean au intrat în negocieri.


“În această proiecţie bugetară noi am căutat să identificăm toate elementele care pot fi valorificate astfel încât să intrăm pe un teren pozitiv şi apoi pe profit. Ca măsuri imediate, absolut toate contractele pe care le avem atât cele cu Consiliul Judeţean, contractele de investiţii şi cele de întreţinere, s-au intrat în negocieri cu privire la ajustarea preţului şi tarifelor la aceste contracte. Este un element pe care şi firma de audit l-a subliniat ca fiind absolut necesar deoarece parte din aceste pierderi care au fost realizate în ultimii ani au fost şi ca unei necorelări între tarife şi modificări legislative care s-au întâmplat cu privire la costurile forţei de muncă sau costurilor care apar datorită inflaţiei. De asemenea, pentru toate contractele cu terţii câştigate la licitaţii cu diferite primării sau consilii locale am intrat în procedură de încheiere a actelor adiţionale şi de aducerea a acestor contracte în zona de profitabilitate cu ajustarea preţurilor şi tarifelor cu care se lucrează”, a mai spus directorul DPJ Cluj.

Alte măsuri, potrivit lui Platon, au fost “măsuri de ordin tehnic şi de ordin de gestiune”.

“Reducere a costulului cu combustibilul, urmărim în timp real prin dotarea tuturor autovehiculelor cu sisteme GPS imaginea reală a acestor costuri, o altă componentă este negocierea cu principalii furnizori de materiale şi materii prime în care să încercăm să asigurăm o aprovizionare cu aceste materiale la nivel necesităţilor pe termen foarte scurt. O altă decizie pe care am luat-o, chiar dacă urmează o multitudine de licitaţii cu privire la diferite forme de finanţare, foarte multe primării din judeţul Cluj vom merge la aceste licitaţii, chiar cu riscul să câştigăm mai puţine dar numai la tarife şi la preţuri care să acopere costul de producţie. Nu ne vom mai lansa în licitaţii cu preţuri la nivel minim peste preţul de cost”, a mai spus Platon.

Potrivit acestuia, a fost redus şi numărul de personal de la 240 la 190.

Consiliul Judeţean este acţionar unic la societatea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj.

Întrucât numărul de lucrări, atât în zona de întreținere a drumurilor județene, cât și pe cea de investiții la Consiliul Județean Cluj și la terți au scăzut în cursul anului 2016, realizându-se venituri mai mici cu aproape 10 milioane lei, a dus la o scădere a profitabilității.

În cursul anului 2017 a scăzut dramatic cifra de afaceri, respectiv veniturile la mai mult de jumătate din veniturile anului 2015 (de la 62 mil. lei la 30 mil. lei), în condițiile în care cheltuielile au crescut atât la materii prime și materiale, precum și la energie și combustibili, cu valori cuprinse între 10-30%.

CITEŞTE ŞI

Drumuri şi Poduri Cluj funcţionează pe avarie. Majorarea capitalului social cu 2 mil. € NU salvează societatea de la insolvenţă

CITEŞTE ŞI

CJ Cluj a găsit soluția pentru salvarea societății Drumuri și Poduri Județene de la insolvență